Scrisoare Pentru Tine

Cand am aflat mi-a cazut pamantul de sub picioare. Nu cred ca voi avea vreodata posibilitatea de a explica in detaliu ce am simtit cand mi s-a sfasiat sufletul. Un film despre noi a dansat in fata ochilor mei si te-am vazut din nou cum erai cand erai mic, cand erai centrul universului meu. Nu e secret ca te-am iubit de cand eram copii. Ai fost primul prieten pe care l-am avut in viata, si des erai singurul care ma putea face sa ma simt mai bine. Acum nu mai esti. Acum nu vei mai fi niciodata.

De ce ai fost atat de alunecos? Mi te-ai strecurat printre degete atat de des si de cate ori am reusit sa te tin in palmele mele cateva secunde m-am ars. Mi-ai umplut inima de fericire, mi-ai umplut-o de lacrimi. M-ai invatat o mie de lucruri diferite, o mie de feluri in care sa zambesc si acum ca nu mai esti, s-a stins lumina din mine si mi-e frica.

Stiu vreo 6 limbi si nici una nu are cuvinte suficiente cat sa ma faca sa ma simt mai bine. Una nu are ce imi trebuie mie sa-ti spun. Si oricum, pot sa tip si sa urlu cat ma tin plamanii—tu nu imi vei raspunde. Nu mai am cuvinte in mine. Poeziile sunt ca desenele facute in creta pe asfaltul ud—nici nu se termina gandul in cap si deja a disparut.

Ce drepturi mai am eu de a plange? De ce conteaza ca de cand tu nu mai esti eu nu mananc fara sa ma forteze cineva? Ce conteaza ca nu pot sa dorm sau sa gandesc sau sa respir? Eu nu am nici un drept sa imi fie dor de tine. Eu am plecat si am cazut de pe harta. Dar si tu ai disparut. Puteam sa-ti scriu dar nu am scris. Puteam sa aflu si sa te sun, dar nici pe asta n-am facut-o. Eu nu mai am nici un drept sa plang dupa tine sau sa ma rup in bucati singura.

Noi am fost copii impreuna. Ne-am jucat si la mine si la tine. Ne-am certat si ne-am suparat unul pe altul. Am mancat gris pe ciment si ingetata pe banca, si ne-am agitat impreuna pentru toate prostiile. Ne-am intins impreuna pe banci sa ne uitam la nori si ne-am aratat unul la altul balaurii si iepurii din cer. Ne-am jucat afara pana la miezul noptii si indiferent de ce mi-era frica am stat langa tine.

M-ai invatat o mie de lucruri. M-ai aparat de o mie de ori. M-ai facut sa rad si sa plang. Imi vei lipsi pana mor.

Iar mi-e dor de tine. Ma simt de parca mi se zguduie pământul sub picioare de parca stau pe o pluta în mijlocul oceanului. Mi-e dor de tine când mi-e lumea mai draga, când beau cafeaua sau când conduc spre casa sau servici. Mi se face un gol în stomac și, ca o gaura neagra, iar dispare fericirea pe care o adun în timpul zilei. Nu te voi uita. Am un tatuaj pe mana care va garanta ca ma voi gândi la tine zilnic, de o mie de ori pe zi pana rana asta adânca se va mai închide un pic. Nu cred ca exista lipici pentru rănile pe care mi le-ai lăsat în urma. Nu cred ca vor reveni vreodată culorile în universul meu—și dacă vor veni înapoi cu siguranța nu vor mai fi la fel de vibrante. Iar mi-e dor de tine. Când ma uit pe geam, când bate vântul, când respir adânc, când ma scol într-o balta de transpirație cu numele tău pe buze. Mi-e dor cum nu mi-a fost vreodată dor și sincer nu știu ce sa fac. Nu pot manca, nu pot dormi, nu pot gândi, și când gândesc doar numele tău îmi ocupa creierii. Iar mi-e dor de tine. Și simt cum plămânii mei se sfâșie cu fiecare gura de aer ca și cum respire fibra de sticla, ca și cum memoria ta îmi sfâșie carnea de pe înauntru.